După șocul psihologic inițial al trecerii TVA la 21%, piața s-a reașezat rapid: segmentele care au pierdut cota redusă își revin treptat, iar zona upper-high-lux a rămas aproape neatinsă
Piața imobiliară rezidențială a început să dea semne de dezmorțire, numărul tranzacțiilor fiind în creștere, în paralel cu avansul ușor al prețurilor, în condițiile în care marea majoritate
Inteligența artificială schimbă tot mai mult comportamentul consumatorilor, iar modul în care fac marketing și promovare companiile trebuie să țină cont de noile tendințe din piață
Cu un sector al infrastructurii care a bătut pasul pe loc anul trecut și cu o piață de construcții private destul de timidă, jucătorii din industria cimentului și-au redus vânzările
perchezițiilor de joi din Timiș, Mehedinți și Gorj, într-un caz de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 61 de milioane de lei, procurorii emițând un mandat de aducere pe numele lui Cornu, care
Clienții mari de profiluri metalice, care demarează investiții pentru clădiri de mii sau zeci de mii de metri pătrați, sunt din ce în ce mai puțini, iar vânzările de profiluri mici
peste 110 miliarde de euro în 2013 la nivel mondial, a închiriat în cadrul proiectului Floreasca Park din nordul Capitalei un spațiu de birouri de până la 3.500 de metri pătrați care
Gradul de neocupare a birourilor din București a rămas constant la sfârșitul primului trimestru al acestui an, la circa 16,7%, potrivit firmei de consultanță imobiliară DTZ Echinox, care
Omul de afaceri Ovidiu Șandor, care a dezvoltat parcul de afaceri City Business Center din Timișoara, vândut către fondul de investiții NEPI, a finalizat structura de rezistență a