„Infineon România a crescut constant pe parcursul primilor 10 ani și are astăzi o echipă de peste 300 de ingineri care dezvoltă semiconductoare și sisteme inovatoare la nivel mondial
„Cesiro are în prezent 1.350 de angajați, cu 300 de persoane mai puțin decât anul trecut, însă încercăm să acoperim acest deficit de personal în perioada următoare.
Grupul Mobexpert operează o rețea de peste 30 de magazine și hipermagazine, fiind cel mai extins retailer local, care are și un segment de magazine de tip outlet și unul online.
Claudiu Anghel, care a ocupat până în prezent funcția de Manager de Mentenanță și coordonator al proiectelor de investiții, are o experiență de peste 25 de ani în compania Holcim, din
HP are niște negociatori extrem de duri care sunt oameni de la HP, din zona internațională, care știu extrem de bine ce trebuie să aibă, ce trebuie să ceară și cum trebuie să negocieze
Autostrada Nădlac – Arad, cu o lungime totală de 39 de kilometri și formată din două tronsoane, are una dintre cele mai zbuciumate și controversate povești din rândul tuturor