În așteptarea El Dorado-ului din construcții
care s-a înjumătățit față de nivelul din 2008.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
care s-a înjumătățit față de nivelul din 2008.
Fondul sud-african de investiții NEPI, care deține pe piața locală un portofoliu imobiliar de 650 mil. euro, vrea să înceapă anul acesta dezvoltarea unei clădiri de birouri cu patru
situată lângă Biserica Armenească din centrul Capitalei, ar trebui să intre în perioada următoare într-un amplu proces de reabilitare, la patru ani distanță de la un incendiu care
recupereze în lunile următoare, astfel încât ar putea încheia acest an la un nivel apropiat de cel înregistrat în 2012, potrivit reprezentanților Ariston Thermo România, companie care
august a anului trecut ar urma să își afle constructorii peste o lună, spune Dan Șova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, de interes național și investiții străine, care
Paolo Rocca, președintele executiv al grupului Tenaris, unul dintre cei mai mari producători de țevi din lume cu vânzări anuale de peste 10 miliarde de dolari, care deține în România
Piața de instalații sanitare - baterii, sisteme de duș și accesorii - a început anul pe creștere, tendință care se va menține până la sfârșitul lui 2014, spun jucătorii de profil.
Libere sau lucrările pentru pasajul subteran de la Palatul Parlamentului după finalizarea tronsonului de bulevard Berzei-Buzești – dar nu renunță nici la „autostrada suspendată“ care
construcția de noi clădiri office în zonele semi-centrale și înspre marginile orașului, dezvoltate de investitori locali, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară CBRE
Circa 340.000 de metri pătrați care vor fi utilizați ca birouri se află în construcție în prezent numai în proiectele mari din București, o suprafață considerată record pentru ultimii