La cea de-a treia clădire, construcția este deocamdată la nivelul de fundație și subsol, dar imobilul ar urma să fie finalizat la sfârșitul anului viitor.
Anca Damour mai spune că un alt avantaj al mallului din Ploiești este reprezentat de traficul ce va veni nu doar din Ploiești, ci și din comunele și orașele din zonă.
Un alt segment care a continuat să crească în 2021 a fost cel al garsonierelor, livrându-se cu circa 1.000 mai multe față de anul precedent, potrivit INS, o creștere tot de 17%, ca
la următorul nivel, dar și pentru securitate ♦ Într-un climat internațional mai instabil, instituții precum băncile vor să aibă datele cât mai aproape, nu pe un server aflat pe un alt
Verificarea instalațiilor de gaze, a centralelor și a echipamentelor nu este un act birocratic. Este o obligație legală si face diferenta dintre viață și moarte“
Cotta este furnizor pentru un alt mare retailer străin, Kika.
După Arad, în topul județelor se află Bihor, susținut de PGS Sofa & Co, cu afaceri de 42 mil. euro.