Astfel, cea mai mare tranzacție s-a înjumătățit, de la 164 la 86,5 mil. euro, iar recordul absolut pe acestă piață rămâne în continuare al America House pentru 120 mil. euro, semnată
„În ultimii 15 ani, Bucharest Business Park, primul complex de birouri din București, s-a dovedit a fi un loc în care oamenilor le place cu adevărat să lucreze.
“Colaborarea are o însemnătate specială atât la nivel local, deoarece este rezultatul unui parteneriat între două companii gălățene, cât și la nivel național pentru că, astfel, s-a
Prin oferta publică inițială de listare a companiei (IPO) s-au obținut 14 milioane de euro, bani care au mers în relocarea spațiilor de producție din Bistrița.
Astfel, din dorința creșterii atractivității și a competitivității pe piață a hotelului, dar și pentru că ultima acțiune de renovare a camerelor s-a realizat în urmă cu peste opt ani
Astfel, rezultatul din 2018 s-a situat la circa 160 de milioane de lei (35 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie și a celor existente pe site-ul Ministerului
Cea mai puternică diminuare a ratei creditelor neperformante s-a înregistrat în sectorul construcțiilor, sector care are și cea mai scăzută calitate a creditelor, rata de neperformanță
CTP s-a dezvolat constant, atât direct, finalizând noi depozite, cât și prin mai multe achiziții, cum ar fi preluarea de spații de la Zacaria Industrial sau de la grupul Mobexpert.
Pe primele nouă luni din 2022, am avut o creștere de 10% a cifrei de afaceri și estimăm că anul s-a încheiat cu un rezultat de peste 86 de milioane de euro, puțin sub bugetul planificat
încept proiecte noi de dezvoltare imobiliară și nu se mai angajează în investiții noi.
”În primul rând, la acest moment cvasi majoritatea investitorilor și dezvoltatorilor imobiliari s-au