Compania olandeză de consultanță imobiliară MVGM anunță finalizarea preluării diviziei de property management a JLL România, ca parte componentă a acordului de preluare a operațiunilor
Prețul locuințelor din România a crescut în trimestrul al treilea din 2018 față de aceeași perioadă a anului precedent cu 5,7%, arată cele mai recente date ale Eurostat, biroul de statistică
Piața construcțiilor de birouri din Capitală a ajuns la un grad de saturare, este de părere Valentin Vișoiu, omul de afaceri care controlează compania de construcții și investiții în
etaje din apropierea Pieței Unirii din București, a închiriat 4.000 de metri pătrați din imobil – adică aproape un sfert – către furnizorul de servicii și soluții software NTT Data România
prime pentru companiile care își desfășoară activitatea în industria prelucrării materialelor din PVC se face în cea mai mare parte de pe piețele externe în condițiile în care în România
Piața de investiții imobiliare din România a fost estimată la aproape 900 milioane de euro anul trecut, ceea ce reprezintă aproximativ 8,5% din volumul total de investiții de 10,4
Dezvoltatorul belgian de spații logistice WDP, unul dintre cei mai activi investitori de pe piața din România, a planificat investiții de 116 milioane de euro pe piața locală în următorii