Piața locală de polistiren a stagnat sau chiar a înregistrat o ușoară creștere în primle nouă luni ale acestui an, fiind impulsionată în primul rând de reabilitările termice care s-au
, să restructureze procesele de business și să caute noi piețe de desfacere, a fost concluzia conferinței anuale a firmei germane de soluții de business SAP desfășurată ieri în București
Petrișor Grindeanu, CEO-ul producătorului de plăci ceramice Sanex, spune că după mulți ani în care consumatorii au căutat mărci din import considerate a fi mai bune, produsele românești
Producătorul de ambalaje din plastic Romcarbon Buzău (ROCE), controlat de investitori taiwanezi, va implementa până la finalul acestui an două proiecte de investiții, în producția de
un milion de euro cu intenția de a fi închiriate, potrivit firmei de consultanță imobiliară Coldwell Banker, care estimează randamentul acestei investiții la circa 8% pe an.
Producătorul de tâmplărie ADF Prod din Piatra-Neamț, controlat de Luca Dumitru, estimează că piața pe care activează a înregistrat anul acesta o creștere de 8-10%, în contextul în
Amazon, cel mai mare retailer online din lume, este la un pas de a semna închirierea a 10.000 mp de birouri în proiectul Globalworth Campus din București cu posibilitatea de a se
Amazon, cel mai mare retailer online din lume, este la un pas de a semna închirierea a 10.000 mp de birouri în proiectul Globalworth Campus din București cu posibilitatea de a se extinde