O analiză efectuată cu datele de până la sfârșitul lunii septembrie a planurilor de cheltuieli ale diferitelor regiuni arată creșterea cu 22%, la 125 miliarde de euro, a cheltuielilor
mai importante au fost centrul comercial Dermatina din Timișoara, dezvoltat de fondul sud-african de investiții NEPI, o nouă unitate de producție Leoni la Bistrița, extinderi ale
construcția la peste 210 apartamente în cartierul bucureștean Titan pe care intenționează să le vândă cu aproximativ 900 de euro pe metru pătrat (inclusiv TVA), nivel similar cu cel al
formatul tradițional de retail – centru comercial – este generată de doar trei proiecte, dintre care două sunt extinderi, respectiv Electroputere Parc din Craiova și Mall
De asemenea, PGS Sofa & Co este al patrulea cel mai mare exportator de mobilă din România, potrivit unui top realizat de ZF, primele locuri fiind ocupate de producătorii Aramis