Forte Partners a dezvoltat clădirile de birouri ștefan cel Mare Building, HQ Victoriei, Nova Building și The Bridge 1, precum și proiectul rezidențial Londra 27 și are în derulare proiectele
Sarcom are o fabrică în localitatea Mihăești din județul Vâlcea, alături de patru puncte de lucru, în București, Timișoara, Cluj-Napoca și Constanța, unde desfășoară activitate de distribuție
peste 1.250.000 mp, a fost ales ales să realizeze una dintre cele mai mari tranzacții încheiate la sfârșitul anului trecut în România: un depozit de top, de 75.000 mp, în cel mare parc
utilă minimă de 66 de metri pătrați pentru un apartament de trei camere și de 37 mp sau 52 mp pentru o garsonieră, respectiv un apartament cu două camere, rezultă că media din 2019 ar
Proiectul situat pe strada Buzești, aproape de Piața Victoriei ar urma să aibă o suprafață construită de 31.000 mp, 12 etaje plus cinci în subsol și certificare Green.
Aceste noi locuințe sunt incluse atât în cadrul unor noi faze ale unor proiecte deja existente cât și în proiecte care ar urma să fie lansate pe piață în viitor.
Compania Kovinoplastika are reprezentanțe de vânzări în principalele piețe din Europa Centrală și de Est: Polonia, Rusia, Cehia, România, Serbia, Croația, Bosnia-Herțegovina.
SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni (Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, România, Rusia și Statele Unite ale Americii), în care activează
SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni (Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, România, Rusia și Statele Unite ale Americii), în care activează