materiale de construcții din România, adică aproape 30% din forța de muncă din industria de profil, potrivit unei analize realizate de ZF pe baza informațiilor transmise de companii și a celor
Centrele comerciale Galleria, aflate în portofoliul companiei imobiliare GTC, continuă să se devalorizeze, astfel că la jumătatea anului valoarea de piață a celor patru malluri situate
construite 50 de mari centre de afaceri sau clădiri de birouri cu suprafețe de peste 10.000 de metri pătrați fiecare, proiecte în care lucrează în prezent peste 100.000 de angajați ai celor
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin s-a menținut anul acesta, cu subsidiara locală, în clasamentul celor mai valoroase 100 de companii din România, însă valoarea sa a scăzut
IMMOFINANZ, unul dintre cei mai puternici investitori imobiliari din România, care își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri, se așteaptă ca numărul celor care
locală a companiei austriece cu același nume care produce prefabricate din beton, și-a majorat cifra de afaceri cu 38% în 2022, până la aproape 190 de milioane de lei, potrivit celor