„Antreprenorul general pentru lucrările civile este Das, conceptul de design este făcut de Noblesse Group, iar amenajările interioare de Cos și Ovo Design.
Printre cele zece companii care au depus ofertă pentru acest contract sunt Aktor Technical Societe Anonyme (Turcia), China Railway (China), Porr Construct SRL (Austria), Strabag SRL
Producătorul bulgar de plăci ceramice KAI Group, controlat de fondul de investiții american Advent International, a avut vânzări pe piața locală de peste 10 mil. euro în primul
Firma Alia Inmobiliaria, dezvoltatorul unui complex imobiliar din apropierea Arcului de Triumf finanțat cu 25 milioane euro de Unicredit Group, a intrat în procedura concordatului preventiv
One Palace Place, o clădire rezidențială de lux din Londra, administrată de Navana Property Group, este primul complex de locuințe care primește certificarea IMMUNE Building Standard
ElectroPutere Parc a semnat până în prezent contracte de închiriere cu o serie de companii internaționale de IT, precum Hella, UbiSoft, Operative și Endava, francezii de la Catinvest Group
Dezvoltatorul imobiliar Iulius Group, care deține mai multe malluri și birouri în România, pornește o investiție de peste 500 de milioane de euro pentru un nou proiect mixed-use similar
Patru birouri de arhitectură renumite pe plan internațional, Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects, participă la un concurs organizat la Iași de Iulius Group în
Producătorul de abrazive profesionale Carbochim Cluj-Napoca (simbol bursier CBC), controlat indirect de omul de afaceri Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Group, a înregistrat în primul