Lanțul reciclării și valorificării deșeurilor nu funcționează în România așa cum ar trebui, ceea ce îi împinge pe cei care operează facilități de reciclare să importe deșeuri din Europa
Lotul 3 din A0 Sud, dintre Bragadiru și Joița, adică dintre DN6 București-Alexandria și A1, ar putea fi gata spre finalul lunii septembrie, cu aproape o lună întârziere față de termenul
Compania New Kopel Car Import are la dispozișie 8 luni pentru a livra autobuzele electrice noi, potrivit unor informații transmise anterior de primăria Oradea.
Fabrica ar putea fi amplasată în localitatea Corbii Mari din județul Dâmbovița, iar investiția se ridică la 319 milioane de lei, din care 141,5 milioane de lei ar putea fi ajutor de
HILS Development are în portofoliu 6 proiecte rezidențiale în zona de Est a Capitalei, dintre care trei finalizate – HILS Pallady, HILS Brauner și HILS Splai, și trei în diverse etape