Volumul tranzacțiilor imobiliare din Europa Centrală și de Est a crescut cu 10% în primele șase luni ale anului, la 5,6 mld. euro, România cumulând 9% din volumul total, potrivit raportului
Prețul pe metrul pătrat la apartamente a urcat în marile orașe în trimestrul al doilea al anului față de primul trimestru, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Iași, Timișoara
Prețul pe metrul pătrat la apartamente a urcat în marile orașe în trimestrul al doilea al anului față de primul trimestru, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Iași, Timișoara
modernizării infrastructurii rutiere din România, în condițiile în care până acum Compania de drumuri a investit bani grei în autostrăzi, însă degeaba există A3 București-Ploiești dacă la
controlat de omul de afaceri Ioannis Papalekas, a semnat contracte pentru a închiria o suprafață adițională de 16.600 mp GLA în cadrul proprietăților pe care le deține, ajungând la
Grecii de la Day Group, care construiesc proiectul de birouri Day Tower de pe Bulevardul Unirii din București, ridică ultimele două etaje ale imobilului.
Mai mult de jumătate dintre europeni se așteaptă la scumpirea locuințelor în următoarele 12 luni, România conducând în clasamentul pe țări, cu o medie de 72% a celor care cred că prețurile
Miliardarul Ion Țiriac, care deține turneul de tenis de la Madrid, vrea să construiască în jurul fostului Metro Otopeni și a noului pationar Telekom Arena o universitate sportivă pentru