Aviatorilor vine în contextul în care și grupul de asigurări Generali va muta până în luna mai circa 400 de angajați din Piața Victoriei în Charles de Gaulle Plaza, imobil în care s-ar
. (…) Eficiența operațională, cumulată cu implementarea restructurării datoriilor bancare în 2015, a influențat pozitiv indicatorii financiari, astfel că gradul de îndatorare s-a micșorat
După ce a părăsit Suedia în 1973 pentru Elveția pentru a evita legile fiscale punitive, Kamprad s-a întors în urmă cu doi ani în Älmhult, acolo unde a deschis primul magazin Ikea.
Preț de pornire a licitațiilor a fost 149, 4 lei pe metrul cub, iar prețul mediu la care s-a adjudecat lemnul a fost 185,6 lei pe metrul cub, rezultând astfel o creștere de a prețului
În septembrie stăm foarte bine și la capitolul profit, în sensul că acesta ni s-a dublat, de la 5,2 milioane lei, cât înregistram în 2011, la 10,9 milioane lei în această lună.
Cu o experiență în industria telecom de peste 8 ani pe segmentul corporate accounts în compania Vodafone (1997-2005), Alina Calciu s-a alăturat departamentului birouri din cadrul CBRE
Birourile individuale nu mai sunt atractive, ele s-au transformat acum într-o zonă colaborativă de mentorat în care lumea interacționează, socializează, schimbă idei.
Ca o noutate pentru Arad, McDonald’s și-a deschis în cadrul proiectului primul restaurant de tip drive-thru din oraș, restaurantul având o suprafață de 148 metri pătrați.
În total aproape 240.000 mp de malluri, centre comerciale noi sau extinderi ar putea fi livrate anul acesta, volum triplu față de 2022, când s-au livrat 82.800 mp de spații de retail