treia cea mai mare tranzacție de pe piața locală de birouri, după cea în care Portland Trust a vândut Oregon Park către Lion’s Head Investments contra sumei estimate la 170 mil
trecut, Ovidiu Șandor a lansat în Timișoara proiectul imobiliar mixt ISHO, compus din 1.200 de apartamente, 50.000 mp de birouri și un mix de servicii, o investiție totală de 130 mil
Cele mai mari tranzacții, de peste 1,5 mil. euro, au fost în piața liberă, conform acestuia, iar cererea clienților români s-a mutat, în mare parte, către imobilele mai mari sau casele
Guvernul consideră că această măsură ar fi adus un impact de 200 mil. lei în veniturile din TVA, în condițiile în care din apartamentele contractate ar fi încasat 5% TVA, iar dacă vânzările
Investiția în întregul proiect este de 70 mil. euro, iar în 2018, la data anunțării proiectului, dezvoltatorii spuneau că este făcută din sursele proprii ale acestora și, dacă va fi
2015, când au fost închiriați 240.000 mp
Câte birouri sunt în Capitală
⇒ În București, stocul modern de spații de birouri a ajuns la sfârșitul primului semestru din 2020 la 3,3 mil