Nemții de la HeidelbergCement au înregistrat prin compania Carpatcement Holding un rulaj de 171 de milioane de euro, în creștere cu 4%, iar profitul net a ajuns la 26 de milioane de
Globalworth a semnat de curând achiziția celei de-a treia clădiri din proiectul Green Court din Gara Herăstrău, contra sumei de 38 mil. euro, iar Dimitris Raptis, CEO-ul adjunct al
Anterior, când Skanska a vândut individual fiecare clădire din proiectul Green Court, toate au fost cumpărate de Globalworth, deși în discuții au fost mai multe companii.
la nivel european, o reprezintă atingerea neutralității climatice până în 2050, pe întregul lanț valoric al cimentului și al betonului, un obiectiv derivat din proiectul European Green
.), Kalon (start-up de IT cu sediul în Floreasca Park), Sanofi (Green Court clădirea B), Honeywell (grup industrial american), Enel, Elster (producător de contoare cu sediul
De asemenea, compania a bifat lucrări și la mai multe proiecte de birouri, printre care Hermes Business Campus al belgienilor de la Atenor, respectiv Green Court al suedezilor de la
Domeniul certificărilor verzi a cunoscut o creștere vertiginoasă în ultimii 3 ani, susținută și de lansarea oficială și implementarea rapidă a normelor si obiectivelor Green Deal /