România participă cu două proiecte la World Architecture Festival 2015, cel mai important eveniment de profil la nivel mondial, un centru balneo-spa din Beclean și un centru de training
București-Ploiești unei asocieri formate din constructorii Aktor (Grecia) și Euro Construct Trading 98 (controlată de Dan Beșciu și Sorin Vulpescu), valoarea lucrărilor urmând să se ridice la
Rata de neocupare în clădirile de birouri din Capitală, de sub 10%, ar putea fi un indicator benefic pentru investitorii străini care se uită la România, este de părere Florin Furdui
Dezvoltatorul belgian WDP a investit 7 milioane de euro în spațiul industrial de 11.000 de metri pătrați pe care l-a construit pentru suedezii de la Rosti, care produc mase plastice
închirieze spații de birouri, iar dacă în vest cele mai multe contracte sunt semnate pe intervale mai lungi, de 7-10 ani, pe plan local există cerere mare pentru perioade de 3-5 ani, până la
Polistirenul pe care îl produc austriecii de la Hirsch Porozell în România este folosit parțial pentru ambalaje și parțial pentru construcții, la lucrările de izolații termice.
România este una dintre cele mai importante piețe de export pentru producătorii de mobilă de peste Prut, motiv pentru care moldovenii sunt nelipsiți de la marile târguri de profil
Compania franceză Ipsos Interactive Services (IIS), unul dintre principalii jucători la nivel global în domeniul cercetărilor și studiilor de piață, a decis să prelungească cu șase
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul elvețian Sika a achizționat la finalul anului trecut compania Arcon Membrane, înființată în noiembrie 2018 și deținută de