Business sportiv. Știați că?
Compania Omnia Plast, cu sediul în Chiajna, controlată de grupul Sunino Spa din Italia, care produce în trei fabrici echipamente sportive de iarnă, jucării și alte produse din plastic
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Compania Omnia Plast, cu sediul în Chiajna, controlată de grupul Sunino Spa din Italia, care produce în trei fabrici echipamente sportive de iarnă, jucării și alte produse din plastic
după o serie de planuri și studii, astfel încât să nu existe nimic întâmplător sau fără o logică în spate, iar pentru a ajunge să investești în cultură, trebuie să ai și industrie care
Compania de construcții Drum Asfalt din Bihor, deținută de Floare Petroi, are în derulare investiții care vor ajunge la maximum 1 milion de euro până la sfârșitul acestui an, banii
în primii ani de după Revoluție și au avut nevoie de zece ani pentru a ajunge la formatul actual al rețelei Dedeman – magazine de suprafață mare, de circa 8.000 de metri pătrați, care
În total, 67 de companii s-au înscris la licitație pentru a realiza proiectul care ar urma să fie gata în cinci ani de la data alegerii câștigătorului.
Cele mai mari zece companii de consultanță imobiliară, jucătorii care intermediază cele mai mari tranzacții cu spații și clădiri de birouri, terenuri, centre comerciale, malluri, hale
Anul 2017 a fost un an dificil pentru industria mobilei, în care valoarea producției industriale a stagnat în jurul a 2,5 mld. euro, iar exporturile au înregistrat cel mai mic avans
Piața de mortare uscate, din care face parte și subsegmentul de adezivi, ar putea deveni scena unor tranzacții în perioada următoare, după ce și alte domenii – precum cel al vopselelor
Evoluția pieței rămâne în strânsă legătură cu reabilitările termice, care atrag cele mai mari cereri de polistiren.
Acoperișurile au format anul trecut o piață locală pe care jucătorii o estimează la o valoare cuprinsă între 150 și 180 de milioane de euro, luând în calcul atât țigla metalică, cât