Staer, brand prezent în peste 30 de magazine proprii ale companiei din Galați și ale partenerilor, a raportat anul trecut un profit de 5 milioane de lei, cu 66% mai mare față de anul
nivel național și costurile cumpărării unui apartament cu două camere printr-un credit ipotecar pe 25 de ani, potrivit unui raport realizat de SVN Romania | Credit & Financial Solutions
Anul 2015 a început cu dreptul, urmând ca trendul pozitiv să se păstreze și în lunile următoare, spune Iulian Mangalagiu, șeful producătorului de cărămizi Brikston Construction Solutions
Holzindustrie Schweighofer SRL, una dintre entitățile din grupul Schweighofer, este cea mai mare firmă din sectorul de prelucrare a lemnului, o industrie de peste 13 mld. lei
„Raportându-se la cererea tot mai mare venită din partea clienților și contractarea unor clienți importanți precum Mondo Convenienza, Ikea, Conforama, XXX Lutz, GP Sofa SRL a demarat
Compania a trecut prin mai multe etape, de la firmă de tip SRL la SA, și în 2002 s-a divizat în mai multe entități, cea din prezent fiind Orion SRL, care produce în principal structuri