dezvoltatorul a achiziționat o serie de terenuri în mai multe zone cheie din țară, unde intenționează să construiască parcuri logistice de clasă A: Brăila, Craiova, Pitești sau Ploiești
. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în aprilie, iar acum se toarnă asfaltul și va fi gata până la finalul anului
Ploiești–Brașov, deblocat după șase teme geotehnice respinse
Pe Ploiești–Brașov, după multe divergențe cu prestatorul, contractul a intrat pe linie dreaptă.
♦ Produsul a fost cercetat și dezvoltat în Cluj-Napoca, prin compania The Climate Change SRL, și este rezultatul unui business condus de Dennis Debie și Sebastian Tudose. ♦ Pentru
Și contractul pentru primii 6,5 kilometri din București-Ploiești ar putea fi reziliat
Legat de primii 6,5 kilometri din autostrada București-Ploiești, Șova a precizat că a cerut
portofoliu de terenuri, astfel că de când am venit în România am început lucrările la clădirile de birouri de lângă mallul de la Cotroceni și am realizat proiectul AFI Palace Ploiești
Pe de altă parte, în Ploiești Adama a ridicat un bloc cu 18 etaje în centrul orașului la care lucrările au fost oprite de mai bine de doi ani.
“Ploiești este un oraș dificil