poți să comunici altfel cu utilajul, cu șantierul, oamenii să comunice între ei prin intermediul mașinilor, iar într-un final să poți să obții și să ai o predictibilitate mult mai mare
În România, Holcim este cel mai mare producător de materiale de construcții de pe piața locală după cifra de afaceri, având în 2024 un rulaj de 2,8 miliarde de lei, un profit de 359
În decembrie 2020, clădirile Campus 6.2 și 6.3 au fost vândute către S Immo pentru 97 de milioane de euro, cea mai mare tranzacție a Skanska pe piața românească.
„De la data desemnării, eforturile administratorului judiciar s-au concentrat în mare măsură pe schițarea unei strategii de reorganizare și întâlniri cu creditorii bancari în vederea
„Dâmbovița trecând prin mijlocul orașului are o mare problemă – a fost gândită ca o diametrală în anii ’80, ceea ce este o soluție urbană contra naturii în aceste vremuri
Deoarece produsul se adresează construcțiilor rutiere, gestionării deșeurilor și reducerii emisiilor de CO2, segmentul de piață este foarte mare și complex.
respectiv cele determinate conform regulilor în vigoare la 31 decembrie 2022 pentru clădirile rezidențiale, impozitul pentru anul 2023 se va calcula ținând cont de valoarea cea mai mare