Cea mai mare creștere de preț a fost înregistrată în ultimul an în zona Olteniței din sudul Capitalei, unde un apartament vechi cu trei camere costa în decembrie 2015 în jur de 63.000
divizia locală a grupului suedez Inter Ikea pe piața locală și CBRE vor colabora pentru închirierea primelor două clădiri ale ansamblului imobiliar mixt Timpuri Noi Square, unul dintre cele
Producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia Mare, cel mai mare exportator cu capital privat românesc, controlat de Vladimir Iacob și Marius Selescu, va ajunge în acest an la 4.000
Pentru primul semestru din acest an companiile producătoare estimează vânzări cel puțin la nivelul aferent perioadei ianuarie – iunie 2013, speranțele de creștere pentru întreg anul
partener al Schoenherr și Asociații, vor participa la prima ediție a ZF Construction & Infrastructure Summit, evenimentul care timp de două zile (28-29 mai) îi va avea ca invitați pe cei
Producătorul olandez de structuri ușoare de aluminiu Prolyte Industry, care a furnizat elemente pentru câteva dintre cele mai importante scene de concerte din Europa, va construi o
Constanța și Oradea sunt orașele din provincie cu cele mai extinse suprafețe destinate centrelor comerciale din România, fiecare având peste 150.000 de metri pătrați în care se desfășoară
Grupul austriac Strabag, care a lucrat pentru proiecte precum autostrada Deva-Orăștie sau cea mai înaltă clădire de birouri din București, Sky Tower, este liderul constructorilor din
Impact București, unul dintre cei mai mari constructori de locuințe de pe piața locală, a raportat o pierdere de 4,4 milioane de lei anul trecut, față de un profit net de 4 mil. lei