Properties, depășind livrările noastre totale din anii anteriori și demonstrând astfel rolul pe care îl avem în evoluția dinamică a Bucureștiului”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO
După finalizarea extinderii, mallul va avea o suprafață închiriabilă totală de aproape 90.000 de metri pătrați, ceea ce îl va poziționa drept cel mai mare centru comercial din România
La vârf se află în continuare cei trei producători de ciment din România Holcim, CRH Ciment și Heidelberg Cement împreună cu francezii de la Saint-Gobain, activi pe mai multe segmente
Fabrica din Timișoara a fost cumpărată de Hirsch Porozell de la Energoterm, după ce compania a intrat în faliment, cea din județul Cluj a fost construită chiar de austrieci, iar cele
În București – Ilfov se află cea mai mare suprafață de spații în construcție (98.000 metri pătrați), în timp ce în Arad sunt în construcție 22.000 metri pătrați, iar Baia Mare va avea
Property Development and Investment din Cipru, o companie de investiții care deține mai multe active pe plan local, inclusiv clădirea în care se află sediul Danone din București sau cea