Râmnicu Vâlcea, Brașov și Miercurea Ciuc sunt orașele din România percepute de locuitori ca având cel mai ridicat nivel de curățenie stradală, conform indexului T.R.A.I., realizat...
Prețurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au încheiat 2022 cu o creștere în decembrie, atât față de luna anterioară, de 0,9%, cât și față de perioada similară din
Prețurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au început anul pe plus, însă media creșterii are un ritm la jumătate față de cel din ianuarie 2022 când economia nu era afectată
În imediata apropiere a șantierului pe care se ridică proiectul lui Adrian Polec mai există un teren disponibil, care aparține companiei Hermes Development, potrivit afișului instalat
italian Astaldi, care a lucrat la proiecte precum pasajul Basarab și autostrada Cenavodă-Medgidia, va finaliza pasajul Mihai Bravu – Calea Văcărești din București, după ce Primăria Capitalei
Primii 6,5 kilometri din autostrada București-Ploiești, care ar trebui să facă conexiunea între Capitală și centură, nu mai au niciun termen de finalizare, după ce italienii de la
Primăria Capitalei vrea să crească numărul șantierelor pentru proiectele de infrastructură rutieră pe timp de vară la opt, prin demararea lucrărilor la conexiunea dintre Splaiul Independenței
Iar subiectul fierbinte al ultimelor zile, cel legat de PUZ-urile de sector, readuce în prim-plan modul în care s-a construit în Capitală în ultima perioadă.
Iașiul este al treilea oraș către care Ikea se îndreaptă, după București și Timișoara, iar magazinul va fi construit în cadrul viitorului Moldova Mall, actual ERA Shopping Park, po...