zona Romană din Capitală a ajuns la un grad de ocupare de 60%, iar primul chiriaș s-a mutat la începutul lunii iulie, acesta fiind Total Global Services Bucharest, entitate a Total Group
Holzindustrie Schweighofer, unul dintre cei mai mari jucători din industria lemnului din România, vinde cele 14.283 hectare pe care le deține în România, companiei suedeze GreenGold Group
În Belgrad a fost semnat recent un acord cu compania chineză Shandong Hi-Speed Group pentru construirea a aproximativ 90 km de autostradaă expres în centru Serbiei, în valoare de aproximativ
International Workplace Group (IWG), companie specializată în soluții de lucru flexibile, deschide un nou centru Regus în VOX Technology Park din Timișoara.
MLP Group a semnat un contract de închiriere pe termen lung cu un operator român de logistică pentru peste 5.200 de metri pătrați de spații de depozitare și 70 metri pătrați de birouri
relativă, adică nu au ținut pasul cu inflația, iar această relativitate face proiectele imobiliare din prezent extrem de atractive, crede Adrian Stoichină, co-CEO al Prima Development Group
Grupul german de familie STIHL Group a inaugurat prima sa unitate de producție dedicată exclusiv echipamentelor pe acumulatori, la Oradea, în urma unei investiții de 125 milioane de
dezvoltatori de pe piața logistică și industrială din România, anunță închirierea a 3.500 de metri pătrați în cadrul proiectului ELI Park Bacău către Raben Logistics Romania, parte a Raben Group