Clădirea în care era amplasat magazinul universal București, unul dintre cele mai importante centre comerciale înainte de ’89, a fost cumpărată la finalul lui 2013 de doi investitori
Astfel, potrivit reprezentanților AFI Cotroceni, unul dintre cele mai mari centre comerciale din București, traficul în primele două zile din an a fost cu o treime mai mare față de
portofoliile de soluții adresate jucătorilor din piața imobiliară, integrând noi tehnologii care vor permite dezvoltatorilor să transforme clădirile, fie că este vorba de birouri, centre
NEPI Rockcastle, al treilea cel mai mare proprietar listat de centre comerciale din Europa raportat la valoarea portofoliului și cel mai mare din România, intră într-o nouă etapă strategică
Companiile din sectorul imobiliar comercial (spații comerciale, centre de afaceri și birouri, spații logistice) estimează, în proporție de 80%, o creștere a veniturilor în acest an
Lanțul de cafenele Starbucks, care deține în București șapte unități, șase dintre acestea fiind situate în centre comerciale, va deschide în luna septembrie o nouă cafenea în parcul
Tatian Diaconu, managing director al Immochan România, divizia de dezvoltare imobiliară a grupului Auchan, spune că este dificil pentru un proprietar de centre comerciale
Guntner, cu o experiență de peste opt decenii în producția de sisteme de răcire comerciale, va deschide o fabrică de 18.000 de metri pătrați la Sibiu, unul dintre cele mai importante centre