Printre lucrările realizate de Florea Grup s-au numărat în trecut cele de reabilitare a cetății din Alba Iulia, precum și execuția centurii ocolitoare a municipiului Sibiu.
aflat în construcție, care se finalizează anul acesta, și vor trebui să închidă contractul pentru că s-ar putea să nu se mai încadreze în respectivul credit
S-a simțit lipsa oamenilor de la birouri, dar vedem o revenire, chiar și în sistem hibrid, și este un restart bun“, a spus Gabriel Stănescu, director executiv al grupului Vector,
Dezvoltatorii imobiliari nu prea s-au orientat până acum către proiecte cu mai multe unități verzi.“
Normele spun că, de acum înainte, pentru a atinge țintele impuse de UE privind