tâmplărie poate cunoaște o relansare destul de rapidă către nivelul din 2006, dar pentru nivelul din 2007-2008 mai avem pași de făcut”, spune Alexandru Oancea, marketing manager al
Piața de profiluri matelice a evoluat diferit în primul semestru al acestui an: dacă pe segmentul de profiluri industriale s-a înregistrat un declin de câteva procente, pe partea de
În plus, reprezentanții Colliers afirmă că au intermediat contractul de închiriere a unei clădiri din centrul vechi al Capitalei către un mare retailer de îmbrăcăminte, al cărui nume
parametrii de vânt sunt foarte buni în Dobrogea, iar schema de subvenționare a energiei verzi este avantajoasă comparativ cu alte țări”, a spus Romeo Boțocan, directorul executiv al
El a mai spus că procesul de avizare al proiectului este avansat, existând deja cea mai mare parte a documentelor necesare demarării lucrărilor de execuție.
Compania Plana-Innova SRL are activitate în mai multe sectoare ale construcțiilor: antreprenoriat general (construcții la cheie), proiectare și consultanță, management de proiect, livrare
După două trimestre consecutive (T2 2020 și T3 2020) în care au fost consemnate scăderi ale prețurilor de sub 1%, creșterea în ultimele două trimestre (T4 2020 și T1 2021) este un semn