Industria construcțiilor este dominată de jucători români, aceștia reprezentând circa 60% din cei mai mari 100 de constructori, însă cea mai mare parte a profiturilor, aproape 150 de
Primavera a dezvoltat mai multe proiecte de birouri pe piața locală, cel mai mare dintre acestea fiind parcul de afaceri S-Park din zona Piața Presei Libere, proiect vândut pentru
Cu toate că în prezent cea mai mare expansiune de birouri este în zona Barbu Văcarescu – Floreasca, alături de zona Orhideea, companiile sunt interesate în continuare de
Cu toate că în prezent cea mai mare expansiune de birouri este în zona Barbu Văcarescu – Floreasca, alături de zona Orhideea, companiile sunt interesate în continuare de
La sfârșit și început de săptămână dar și de sărbători parcurgerea celor aproape 80 km dintre București și Alexandria durează chiar și cinci ore din cauza traficului aglomerat, iar
mașinile se parchează ilegal, unde parcarea este interzisă, în timp ce mallul Promenada, al celor de la NEPI, percepe un tarif „special“ pentru cei care parchează mai mult de două ore
În Franța, care este o piață mare pentru noi, situația nu este deocamdată pozitivă, în Marea Britanie lucrurile stau mai bine, la fel și în țările nordice, iar în estul Europei, în
Alistair Elliot, care lucrează de 32 de ani la Knight Frank, cea mai mare rețea globală de consultanță imobiliară deținută privat, spune că pe piața internațională există foarte
fost făcut în februarie 2025, cu vânzarea centrului Winmarkt Someș din Cluj-Napoca pentru 8,3 milioane de euro, către un investitor zonal din transport și logistică – cea mai mare