Problemele cu care industria construcțiilor s-a confruntat în ultimul an și jumătate în ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime au făcut ca jucătorii din acest domeniu să regândească
Peste 65% dintre angajații din România spun că biroul lor este parțial sigur pentru sănătate, în timp ce 17,1% consideră că acesta este prea puțin sau chiar deloc sigur pentru desfășurarea
Iașiul, Brașovul și Constanța se numără printre orașele cele mai dezvoltate economic din România în care prețurile la chirii au crescut în ultimul an, în vreme ce în București, Cluj-Napoca
Numărul tranzacțiilor cu apartamente s-a temperat în aprilie 2022 față de aceeași lună a anului trecut, însă pe primele patru luni ale acestui an numărul total este peste cel din perioada
CTP Group, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de spații industriale și logistice din Europa - fără a lua în calcul UK, a livrat recent chiriașilor săi peste 100.000
află în etapa de primire a PUZ-ului (plan urbanistic zonal) pentru un proiect de locuințe pe care vrea să-l dezvolte în zona Fântânii Miorița din București și care ar urma să fie cel
Bitdefender și UiPath, cele mai de succes companii antreprenoriale tech pornite din România, dintre care una listată în Statele Unite, iar alta așteptând în continuare momentul potrivit
Dedeman, cel mai mare business antreprenorial de pe piața locală, controlat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a finalizat o investiție estimată la 20-25 mil. euro în proiectul logistic