Grupul Redport a fost fondat în 2016 și reprezintă un grup de companii specializate în construcții, investiții, dezvoltare și management de proiecte imobiliare.
Dezvoltatorul imobiliar Comnord Development începe în luna septembrie lucrările la un nou proiect rezidențial, Quartier Du Nord, situat în nordul Bucureștiului, investiția fiind estimată
Primăria Capitalei a semnat astăzi contractul pentru realizarea Sălii multifuncționale – Arena Polivalentă, un proiect de aproximativ 138 milioane de euro care va fi realizat în următorii
În plus, zona Politehnicii se dezvoltă din ce în ce mai mult și pe segmentul rezidențial, sectorul 6 fiind deja cunoscut ca unul dintre cartierele dormitor ale Capitalei.
IMPACT Developer & Contractor, cel mai vechi dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, a început lucrările la ARIA Verdi, un proiect mixed-use de lux ridicat chiar
Ionuț Dumitrescu, fondatorul grupului Element, discută o asociere cu mai mulți investitori pentru o extindere acelerată a businessului său din logistică, proiect în care ar putea fi
Yardman, Euro Building Ideea, East Water Drillings și Vego Concept Engineering sunt firmele din asocierea desemnată de Primăria Sectorului 3 din București pentru elaborarea unui proiect