ING Bank nu va face nicio excepție în privința vânzării de credite ipotecare exclusiv în lei, hotărârea fiind „foarte clară“, chiar dacă nu a fost ușor de luat, afirmă Maria Cristina
Alf Mizzi & Sons, fondat în Malta, construiește un parc industrial de 53.000 de metri pătrați în Craiova, în urma unei investiții totale de 28 milioane de euro, finanțată de OTP Bank
Firma AGI RRE Poseidon, o subsidiară a grupului elen Alpha Bank, a preluat în primăvara anului trecut controlul ansamblului rezidențial Doamna Ghica Plaza din cartierul bucureștean
Cea mai recentă tranzacție, anunțată pe 21 aprilie, este însă și cea mai amplă: cedarea către Dolphin Invest S.A., companie românească specializată în proiecte imobiliare de retail
SNEF S.A. este o companie franceză care acționează, în principal, în sectoarele energetic, maritim, infrastructuri industriale și terțiare, sectorul nuclear și cel al telecomunicațiilor
La mijlocul lui 2015, șantierul din Mangalia era amenințat cu „lichidarea“ de către Korea Development Bank (KDB), cel mai mare acționar al firmei care controlează șantierul.
Totuși, în Bulgaria, în același interval, locuințele scoase la vânzare s-au scumpit cu 2,1%, în timp ce în ce în Ucraina acestea au fost cu 12% mai ieftine.
aprobarea sau respingerea unui plan de reorganizare ♦ După 2015, majoritatea contractelor firmei Apolodor au fost încheiate cu jucători din mediul privat, și nu cu firme de stat, ceea ce