sunt interesați de investiții în județul Bihor, proiecte care ar putea genera aproape 1.000 de locuri de muncă, iar acționarii se află în prima etapă de prospectare a pieței, arată datele
controlat de omul de afaceri sătmărean Vasile Dan, a finalizat anul trecut cu afaceri de 192 de milioane de lei (43 milioane de euro), în scădere cu 20% față de anul anterior, arată datele
Exportul de mobilă s-a majorat cu 14,8% în primele două luni ale anului până la 268 mil. euro, arată datele Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
trecut o scădere de aproximativ 40% față de 2019, până la 214.000 de metri pătrați, cel mai jos nivel din 2012, iar cererea nouă a fost de aproximativ 70.000 de metri pătrați, arată datele
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au crescut cu 26% în iunie 2021 față de iunie 2020 și au fost în număr de 4.901, arată datele publicate de Institutul Național
Construcțiile, care au fost sectorul-vedetă al economiei în pandemie, continuă să crească cu 5,5% an/an la 5 luni din 2021, arată datele Institutului Național de Statistică.