La Ministerul de Finanțe figurează și o firmă tip SRL cu același nume, însă potrivit lui Adrian Crețu, asociația Militari Residence nu are regim de SRL.
O creștere puternică s-a înregistrat în zona Colentina, de 5.000 de euro în august versus iulie, 2.000 de euro în zona Dristor și 4.000 de euro în zona Olteniței.
Rata extinderilor centrelor comerciale deja existente s-a ridicat la circa 40% la nivelul anului trecut, din totalul de 171.100 mp de noi spații de retail, potrivit datelor companiei
Peste 1.500 de contracte de finanțare au fost semnate până acum prin Ministerul Dezvoltării pentru renovarea imobilelor incluse în programul Valul Renovării, prevăzut în Planul Naț...
În patru din ultimii zece ani, austriecii de la Strabag au dominat topul constructorilor prezenți în România, cu afaceri care nu mereu au depășit miliardul de lei, ba chiar uneori s-au
Ioan Țițeiu, antreprenorul care controlează producătorul de materiale de construcții Arcon din Sfântu Gheorghe, spune că pe piața locală s-a simțit în prima parte a anului o „ușoară
Vânzările Elis Pavaje s-au majorat cu aproximativ 10% în primele nouă luni din acest an, avans pe care compania intenționează să-l conserve la nivelul întregului an.
De partea cealaltă, cea mai mare scădere, de 8.000 de euro, s-a înregistrat în zona Iancului, în timp ce la Moșilor declinul a fost de 3.000 de euro, iar în Crângași de 2.000 de euro