din București – Bucharest Financial Plaza, clădirea de pe Calea Victoriei, de lângă Palatul CEC și fost sediu al Bancorex și BCR, în prezent în portofoliul celor de la CPI Property Group
Grupul, cu acționariat american, activează în zona centru-sud a Bucureștiului, unde deține patru clădiri rezidențiale cu aproximativ 500 de unități, Mmodelul de business fiind orientat
Omul de afaceri croat Branko Roglic a achiziționat, la începutul acestui an, un pachet de 40% din acțiunile companiei Orbico din România de la un grup de antreprenori români și greci
Divizia din România a producătorului american de alimente Mars își consolidează prezența în clădirea de birouri Floreasca Business Park, deținută de fondul sud-african de investiții
companiei de consultanță imobiliară JLL va fi, de la 1 aprilie, Andrew Peirson, cu o experiență de 15 ani în companie, care va conduce operațiunile pentru piața locală și Europa de Sud-Est
și logistice din România a ajuns la finalul anului trecut la 6,45 milioane de metri pătrați, mai mult de 90% dintre aceste spații fiind situate în București și în regiunile Vest, Sud-Muntenia
Compania sud-africană de investiții în real-estate NEPI Rockcastle va deschide în 6 decembrie centrul comercial Shopping City din Satu Mare, o investiție evaluată la aproximativ 40
Adrian Gâdea, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a declarant într-o emisiune la Media Sud TV faptul că s-a
Gigantul Adobe analizează opțiunile pentru extinderea operațiunilor din București într-un nou sediu de aproximativ 13.000 de metri pătrați în zona de centru-sud a Capitalei, conform