Panadria, o companie de construcții din Găneasa, județul Olt, a ajuns în 2020 la o cifră de afaceri de 122 de milioane de lei, după ce și-a majorat businessul cu 42%, potrivit informațiilor
construcție în România proiecte industriale și logistice care însumează aproximativ 555.000 de metri pătrați, proiecte ce vor fi livrate începând din ultimul trimestru al acestui an și până la
asistență fondului de investiții Mitiska REIM, specializat în piața imobiliară, în tranzacția prin care a vândut cele 25 de parcuri de retail deținute în România către britanicii de la
Piața utilajelor pentru construcții, estimată la o valoare de 500-600 de milioane de euro, a crescut în acest an și se apropie de un nou record, susținerea venind în principal
Prețurile locuințelor stagnează, chiriile cresc și devin o opțiune tot mai des luată în calcul, numărul locuințelor în construcție scade, la fel și achizițiile făcute ca investiție.
ISHO, și al fundației Art Encounters, a inaugurat o nouă clădire în cadrul campusului British International School din Timișoara, care va extinde capacitatea totală a școlii până la
Properties, parte a M Core, unul dintre cei mai mari deținători de proprietăți comerciale din Marea Britanie, cu un portofoliu combinat de active de peste 6 miliarde de euro, cu privire la
Numărul autorizatiilor de construire pentru clădiri rezidențiale s-a redus în primele șapte luni din 2023 cu 24%, la 20196 de avize, luna iulie marcând o reducere de 21% fată de perioada
Măsurile care vizează domeniul imobiliar discutate zilele acestea de guvern în vederea creșterii veniturilor la buget vin pe un fond deja dificil al pieței, spun jucătorii din domeniu