Piața de prefabricate din beton și pavele s-a stabilizat anul trecut, atât în valoare, cât și în volum, la aproape 220 de milioane euro și 1,3 milioane metri cubi, în condițiile în care
Compania spune că până la finalul anului mai are nevoie de încă 50 de oameni, în condițiile în care urmează să fie puse în funcțiune un nou cuptor și o linie de producție a farfuriilor
Într-o piață a construcțiilor care și-a continuat declinul și anul acesta, ajungând practic aproape la jumătate față de anii de boom, insolvențele și falimentele au continuat să afecteze
la final de mandat, comisarul european pentru politici regionale, austriacul Johannes Hahn, a refuzat să-i dea sfaturi succesoarei sale Corina Crețu și a spus că „moștenirea“ pe care
România, Serbia și Ungaria, au intrat anul acesta în categoria țărilor cu cea mai rapidă creștere a nivelului de transparență a sectorului imobiliar, reflectat de un indice global care
metri pătrați aflate în portofoliul fondului austriac de investiții CA Immo sunt evaluate la circa 252 de milioane de euro, respectiv o medie de 2.434 de euro/mp, în condițiile în care
Familia Miron din Galați, una dintre cele mai puternice familii de antreprenori din țară, va lua 22 mil. lei dividende de la producătorul de țevi Mairon, pe care îl controlează,
Companiile din IT și alte servicii conexe interesate să deschidă birouri în România caută spații pentru activități cu valoare adăugată mai mare precum cercetare și dezvoltare, pentru care