Încheierea mandatului de președinte al CA la Holcim România a coincis cu ieșirea sa din boardul Consiliului Investitorilor Străini, Wirth revenind însă la conducerea Camerei de Comerț
Totodată, dacă în anii anterior nu găseai unde să acomodezi în stocul existent o cerere pentru 5.000-10.000 de metri pătrații și astfel trebuia sa pre-închiriezi, deci să aștepți finalizarea
Poate un control al construcțiilor – până nu termină un dezvoltator de vândut un proiect , alții nu pot începe altul -, poate puternicul centru universitar, poate comunitatea
Compania sa investește într-o nouă zonă de 18 hectare în zona Industriilor-Republica, unde dezvoltă cel mai mare proiect de regenerare urbană din estul Capitalei.
Repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că numărul locuințelor terminate din fondurile private a crescut cu 1135 locuințe, iar numărul locuințelor terminate
perioada similară a anului trecut, și-a fixat o țintă de creștere anuală a EBITDA de minimum 20% pentru următorii trei-cinci ani și are în derulare cea mai mare achiziție din istoria sa
La aproape opt ani de la decizie, CNIR a fost înființată oficial, iar conducerea sa a fost preluată de Gabriel Budescu, care până în februarie 2024 a fost director general adjunct în
birouri Atrium 1 din Varșovia, o clădire cu o suprafață închiriabilă de 18.000 de metri pătrați, care a fost vândută anul trecut către un fond de investiții german pentru suma de 94 mil