din telefoanele mobile care se vor vinde anul acest la nivel global vor fi smartphone-uri, cu 12% mai mult față de 2015, se arată într-un raport realizat de compania de cercetare Gartner
și a infrastructurilor de securitate, în tranzacția prin care grupul de companii fondat de Fadi Rida și Mihai Stănescu a vândut pachetul majoritar de acțiuni către Abris Capital Partners
riscuri, în prezent fiind puține companii care integrează managementul riscurilor cibernetice și de confidențialitate în strategia lor de transformare digitală,spune Mircea Bozga, Partener
Piața de software ar putea scădea la 700 de milioane de euro anul acesta, a declarat Eugen Schwab Chesaru, managing partner Eastern Europe, Pierre Audoin Consultants.
Mihăilescu, Group CFO Emag, a spus, în cadrul evenimentului CFO Summit, că Emag continuă investițiile în logistică, care au fost accelerate de pandemie, și accelerează investițiile în partea
Cătălin Crivineanu, Partner Account Manager, Eaton România, spune că multe companii de pe plan local nu conștientizează riscurile la care se pot supune dacă nu iau toate măsurile pentru
Anul viitor se preconizează că va intra în vigoare și regulamentul de e-privacy, care reglementează cookie-urile și comunicarea online, a declarat Cristina Deca, managing partner Decalex
Am făcut acest studiu să vedem care este realitatea“, a declarat Marius Antonie, associate partner, head of AI enabled automations, EY România, în cadrul evenimentului.
Fondatorilor le recomand să aducă lângă ei oameni cu experiență pe partea de business, pentru că este necesar să știi cum și unde să promovezi produsul pe care îl dezvolți.”
O tendință printre companii este să se promoveze prin pagini de Facebook decât să îșI optimizeze site-ul pentru mobil, spune Dan Vârtopeanu, managing partner Breeze Mobile.