posibiliattea de a solicita o consultație medicală virtuală la orice oră și din orice loc, de la doctori cu diferite specializări medicale precum diabet, nutriție, oncologie, neurologie, ORL
trebuie să treacă printr-o evaluare simplă, de circa cinci minute, iar apoi vor obține acces imediat la un plan personalizat de îngrijire a auzului, conceput de audiologi și medici ORL
În 2012, Huawei Technologies SRL a raportat la Registrul Comerțului o cifră de afaceri netă de 94 mil. euro, în creștere cu aproximativ 13% față de 2011 și de cinci ori mai mult decât
tranzacției, cumpărătorul Wizrom Software deține un pachet majoritar de 63,87%, în timp ce fondatorii Co-Factor au păstrat o participație de 36,13% prin intermediul companiei Unify SRL
doi au dezvoltat și o aplicație gratuită pentru iPhone, prin care clienții pot învăța cum să își prepare în mod corect ceaiul, iar lunar Maya Tea & Coffee (deținut de Fortiter SRL
Dezvoltatorul român de jocuri comercializează jocurile în App Store prin intermediul companiei Atypical Games, care a fost înființată în SUA și este deținută de Revo Solutions SRL București
Businessul deținut de Călin Tatomir – compania de consultanță CCT SRL, care își desfășoară activitatea sub sloganul “Noi știm cum” – a înregistrat anul trecut o cifră de
Apreciem faptul că societatea 2K Telecom SRL se află în prezent într-o situație critică. (…) Considerăm că o metodă de reorganizare a activității debitoarei ar fi prezentarea business-ului