„Ne dorim crearea unei rețele de puncte de livrare care să acopere întreaga țară, astfel că, în următoarele luni, vom crește numărul punctelor de livrare, atât prin dezvoltarea parteneriatului
„Ne așteptăm ca anul acesta soluțiile bazate pe inteligența artificială să se extindă și în România, pe măsură ce organizațiile au acces mai facil la tehnologii avansate.
În Statele Unite, considerate una dintre cele mai mari piețe ale lumii, compania deține deja o cotă de 15 procente, în timp ce în Europa de Vest și de Est a trecut de 5%, cu o intenție
În același timp, știm cu toții că în momentul în care ne dorim să avem o evoluție în zona apropiată, este bine să ne uităm la ce merge bine și în alte zone și sperăm noi că prin apetitul