Dezvoltatorul local de jocuri video Amber deschide un studio în Montreal, Canada, după ce a mai investit în acest an și într-un studio localizat în Gudalajara, Mexic, investițiile totale din 2020
Obiectivul eMAG, cel mai mare retailer onine din România, parte a grupului Naspers din Africa de Sud, este să ajungă în martie 2020 la un număr de 10 milioane de produse listate în
Grupul OTE a obținut în 1998 o licență de telefonie mobilă în România și a lansat serviciile doi ani mai târziu, în mai 2000, sub brandul Cosmorom însă în 2005 compania – coordonată
Cine a condus Orange România până acum
Pierre Matei, 1997-2000
Bernard Moscheni, 2000-2004
Richard Moat, 2004-2009
Thierry Millet, 2009-2011
Jean Francois Fallacher, 2011-
Doar în perioada 2005-2010 au fost închise peste 15 fabrici mari de alimente, iar din 2011 au fost făcute puține investiții de la zero în acest sector.
Compania germană CAS CRM, specializată în furnizarea de soluții IT pentru întreprinderile mici și mijlocii, are ca țintă să obțină un milion de euro în decurs de trei ani prin implementarea