Autoritatea de reglementare în comunicații, ANCOM, a dat publicității, marți, un ghid pentru a facilita aplicarea de către operatori a prevederilor referitoare la contracte din OUG
Vitacom Electronics, distribuitor de produse și accesorii electronice, a investit 6,7 milioane de euro într-un nou centru logistic și urmează să mute și birourile în același loc la
Communications, fostul Cosmote, a înregistrat în al treilea trimestru cea mai bună performanță din acest an pe segmentul de abonamente, obținând un avans de 12,8% până la 1,846 milioane de contracte
Cargus își continuă strategia de investiții și în 2026, mizând pe extinderea infrastructurii logistice și pe integrarea tehnologiei pentru a susține creșterea ecommerce-ului, spune
România la aproximativ 2.500 de angajați, avansând în topul celor mai mari angajatori locali din IT&C alături de companii ca HP sau Oracle, după semnarea unuia dintre cele mai mari contracte
soluții pentru industria telecom, a câștigat prelungirea contractului cu Orange în vederea furnizării de soluții pentru gestiunea serviciilor în cinci țări europene, printr-un contract
La nivel european, asistăm la o dezbatere aprinsă între statele membre pe propunerea directivei privind impozitul pe servicii digitale (“Digital Services Tax” – DST)
e-commerce-ul în 2022 pe fondul ieșirii din pandemie și eliminării a restricțiilor, a explicat Bogdan Colceriu, fondator al companiei de fulfillment Frisbo, în cadrul emisiunii ZF Logistica