Regia Autonomă Rasirom, integrator de soluții de securitate fizică și informatică aflat sub coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI), a înregistrat în 2023 un profit net de
Furnizorul de soluții software AROBS Transilvania, controlat de antreprenorul clujean Voicu Oprean, a deschis în acest an două noi centre de dezvoltare de software development, în Baia
Compania locală High-Tech Systems & Software (HTSS), specializată în furnizarea de soluții software de business, cu acționariat cipriot, are în plan să ajungă la finalul acestui an
Tremend Software Consulting, companie locală care furnizează soluții software la comandă, a ajuns la un număr de circa 403 angajați în contextul în care pandemia de COVID-19 a facilitat
Profitul net al Arriver System Software, firma din Timișoara care dezvoltă software pentru asistență la condus, a crescut cu 37,3% în 2025, la 6,8 mil. lei (1,3 mil. euro), iar cifra
suită de soluții software dedicată industriei HoReCa, estimează că va ajunge anul acesta la o cifră de afaceri de 3 milioane euro, triplu față de 2021.
Platforma FindMyDenstist, dezvoltată de compania românească EXE Software care este specializată în dezvoltarea de soluții software, care a fost lansată în urmă cu aproximativ trei
Grupul TotalSoft, unul dintre cei mai mari producători și furnizori de soluții software de pe plan local și regional, are ca țintă pentru 2024 o creștere anuală de 11% a cifrei de afaceri
Software Imagination & Vision, o companie desprinsă la finele anului 2019 din Siveco - unul dintre cei mai mari producători de soft și integratori locali de IT, de al cărui nume se