Președintele american, Donald Trump, a anunțat că intenționează să discute despre cipul Blackwell al Nvidia cu președintele chinez, Xi Jinping, când cei doi lideri se vor întâlni în
Acesta a fost cu adevărat împins în sus când Donald Trump, după câștigarea alegerilor americane, l-a găzduit pe premierul Viktor Orban și pe președintele 4iG, Gellert Jaszai, în Mar-a-Lago
trei fonduri, unu din România, unu din Cehia și unu din SUA.“
În prezent, platforma Directimo listează și intermediază cumpărarea de case de vancață în sudul Spaniei, pe Costa del Sol
departamentele tehnice cu toate cele trei dimensiuni – implementare/postimplementare și suport, iar ca și tehnologii suntem interesați de toți candidații care au competențe în zona de SQL
Vorbim despre un sistem în care atât senzorii de la sol, cât și interceptorul aerian folosesc inteligență artificială pentru a lua decizii autonome, în timp real”, a declarat Mihai
orașe“, a spus Mihai Brenda, în legătură cu evoluția numărului de comenzi din ultima perioadă înregistrate pe EuCeMănânc.ro – platformă administrată de compania HCL Online Advertising SRL
Singurul acționar minoritar al Orange România mai este în prezent compania Radcom SRL, deținută de Nicolae Badea și Gabriel Eugen Dogaru, cu un pachet de 0,7%.
„Star Taxi App SRL, operatorul celei mai apreciate aplicații de tip agregator taxi din România, un serviciu care a dus experiența unei curse cu taxiul la un nivel superior, consideră