Recenzie GO4IT. Serviciul Apple Music - bun și suficient de ieftin, chiar și pentru România
Multe dintre paginile secțiunilor folosesc însă elemente de design împrumutate de la App Store.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
2935 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Multe dintre paginile secțiunilor folosesc însă elemente de design împrumutate de la App Store.
Clienții care aleg noile pachete cu internet de la Romtelecom vor avea acces la “peste 600 de ore de filme, seriale, documentare, concerte și alte programe HBO plus 40 de canale
Ce a mai declarat la ZF Mobilio Este un echilibru între nivelul de interes și conștientizare și nivelul concret de business, de investiții în tehnologie și consultanță, pentru a
Din punctul de vedere al finanțării, interesul investitorilor s-a manifestat în continuare în mod concret, cu mai multă prudență la începutul crizei sanitare.
Adică ce am observat concret, business-urile au văzut un consum mai redus din partea consumatorilor. Drept urmare, au investit mai puțin.
Scăderea de peste 64% înregistrată în 2017 de o altă companie antreprenorială locală, distribuitorul Likeit Solution, a fost determinată de vânzarea businessului (a contractelor) către
„Echipa locală este de peste 30 de oameni, de la developeri, la ingineri, solution arhitects, business analysts, vânzări, și cu totul avem o abordare completă cu clienții noștri.
Dincolo de strategie, studiul scoate în evidență și diferențe majore în felul concret în care companiile de top implementează AI în operațiuni.
Practic ideea este că trebuie să știi ce vrei, trebuie să știi ce anume produci, pentru cine și care ar fi beneficiul foarte concret pe care îl aduci.
Compania locală C Solution SRL, care deține Poșta Panduri și platforma plăționline.ro, va lansa săptămâna viitoare servicii de tip click & collect pentru piața de comerț electronic