Anul trecut, compania Techinflunce SRL din Constanța, care operează platformele Flaminjoy și Amplifame, a înregistrat o cifră de afaceri de 2,265 mil. lei, în creștere cu 21% față de
.) am participat, de exemplu, la lansarea unei noi investiții și la Tecuci”, a mai spus Costescu, care a făcut referire la proiectul companiei spaniole Sustainable Waste Treatment S.L
și distribuie conținut interactiv; JURIO by Avocatoo este o platformă de căutare care înglobează documente judecătorești;
● ENTy (2016) – senzor medical pentru specialiștii din ORL
Și un alt modul care permite utilizatorului ca, folosind telefonul mobil, să facă o poză la o stivă de lemne care se află pe sol sau într-un camion/container și să afle imediat volumul
îmi este greu să cred că în acest climat social și politic, mai sunt acei 300-500 de oameni în România în 2025, care să se concentreze pe crearea și ridicarea unui business de la sol
și manageri români și că întregul capital folosit în tranzacție este capital autohton, iar după cum bine știți, acordul de preluare TKRM a fost semnat de către SC Quantum Projects SRL
♦ Compania Neuro Enhacement SRL, care administrează centrul Veruvis, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 10,3 mil. lei, în creștere cu 400% față de 2021, și cu un profit