Integrisoft Solutions, furnizor de aplicații și soluții software în special dedicate administrației publice, a încheiat anul 2020 cu afaceri de aproximativ 3,8 milioane de euro, înregistrând
Compania de inginerie software Spyrosoft Solutions din Polonia, care a intrat pe piața din România la începutul anului 2022, când a deschis un birou în Timișoara, vrea să ajungă la
decât cea de la birou, în contextul în care angajații trebuie să își asume responsabilitatea, în lipsa departamentelor de IT din companii, a explicat Vasile Voicu, manager security solutions
Spyrosoft Solutions SRL, subsidiara locală a companiei poloneze de inginerie software, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 46 mil. lei, de peste patru ori mai mare decât
programare, în condițiile în care livrările pot avea decalaje de până la câteva luni între deadline și finalizare, a declarat la ZF Live Florin Scarlat, general manager al companiei Bit Solutions
Chiar dacă nu există un anunț oficial, lucrurile avansează iar pe piață sunt puse pe masă propuneri concrete de locații pentru asemenea centre de date, cu o valoare semnificativă a
Compania germană Hays Technology Solutions, specializată în dezvoltarea de soluții tehnologice, a anunțat deschiderea celui de-al doilea birou al său din România: un centru de cercetare-dezvoltare
„Suntem unul dintre cei mai mari jucători de pe piață în domeniul dezvoltării de soluții integrate în ecosistemul Internet of Things (IoT).“
Compania Syswin Solutions, un furnizor
ThoughtWorks, companie globală de consultanță software cu sediul central în Statele Unite, a încheiat un acord achiziționarea Gemini Solutions, firmă de dezvoltare de software și servicii
să fie împuternicit de organizație, să nu privească GDPR doar ca pe un challenge, nu ca pe o problemă de securitate, a declarat Anemari Ionescu, Head of Business & Platform Solutions