Cam pe toate segmentele de business am avut creștere, este un rezultat al eforturilor echipei, a investițiilor făcute, dar a fost o evoluție susținută și de de mersul bun al economiei
Este posibil atâta timp cât reglementările noului cod fiscal ne vor ajuta. Ne vom dezvolta regional din 2017 și vom deschide noi canale de business“, a spus Ștefănescu.
Compania locală oferă întreaga gamă de soluții necesare retailerilor pentru sistemele de tip POS (point of sale), care includ casă de marcat, imprimante fiscale, cititoare de cod de
Tot în legătură cu licitația de frecvențe, dacă va fi organizată conform prevederilor noului Cod al comunicațiilor, directiva aflată acum în transpunere națională, s-ar putea genera
Totodată, utilizatorii sunt notificați atunci când primesc noile facturi, precum și cu trei zile înainte de data scadenței, iar plățile sunt securizate prin confirmarea acestora cu un cod
Totodată, utilizatorii sunt notificați atunci când primesc noile facturi, precum și cu trei zile înainte de data scadenței, iar plățile sunt securizate prin confirmarea acestora cu un cod