Scopul nostru este să facem aviația mai eficientă și încercăm să acoperim tot spațiul problemelor de eficiență – ne ocupăm cu aeroporturi, linii aeriene și operatorii la sol &
Ligia Ardelean, country manager România și Bulgaria, Atos Global Delivery Center SRL
► Atos oferă un pool de cunoștințe, oameni pregătiți să facă după aceea orice.
Principal Leryon Services SRL, care și-a făcut apariția pe piața națională în 2020, și-a crescut cifra de afaceri cu 175% în 2022 comparativ cu anul 2021, ajungând astfel la afaceri
pornit de la Cristian Neagu, care a scris el însuși cod, dezvoltarea a durat două-trei luni, iar în septembrie soluția a fost lansată public și către alți clienți, prin ARIA LABS SRL
După întâlnirea președintelui României Klaus Iohannis cu președintele SUA Donald Trump, în cadrul căreia a fost semnat un memorandum privind condițiile de implementare a tehnologiei
Acești 10 mil. euro au fost investiți într-o platformă, care este ca un bloc cu mai multe etaje – la sol ai o amprentă de 8.000 de metri pătrați (mp), dar tu pui de trei